Pe un teren de peste un hectar, la marginea unui oraș de câmpie traversat de un drum european, o stație de carburanți nu mai înseamnă doar pompe și un magazin — ci un mic ansamblu de servicii care trebuie să funcționeze simultan ca popas, ca loc de muncă și ca parcare de tranzit.
La marginea de sud-vest a Roșiorilor de Vede, acolo unde ultimele străzi ale orașului se dizolvă în terenuri industriale întinse și orizontul rămâne, ca peste toată Câmpia Română, aproape perfect drept, se întinde un teren de 11.052 de metri pătrați cu fața spre DN6/E70. E o arteră de tranzit greu — camioane care fac naveta între regiuni, mașini care nu se opresc niciodată de tot, doar încetinesc — și tocmai acest ritm de trecere continuă a dat forma întregului proiect.
Nu vorbim aici despre o simplă benzinărie de sat, cu un magazin și două pompe. E un program mult mai complex: stație de carburanți, skid GPL, o clădire separată de alimentație tip fast-food cu sistem drive-in, parcare dedicată pentru autocamioane, loc de joacă pentru copii, puncte de încărcare electrică. Genul de amestec funcțional care, prost gestionat, ar fi devenit un morman de clădiri fără nicio logică între ele. Aici, miza a fost exact opusă: să se organizeze toate aceste funcțiuni astfel încât fiecare tip de vizitator — șoferul de camion, familia în tranzit, angajatul local — să-și găsească traseul propriu, fără să se intersecteze inutil cu ceilalți.
Contextul: un teren de tranzit la marginea câmpiei
Terenul se află într-o zonă pe care certificatul de urbanism o clasează drept unitate industrială, la marginea unui oraș mic, într-o regiune de câmpie deschisă, fără relief care să oblige la compromisuri de amplasare. Singura limită reală e drumul național — DN6/E70 — care mărginește latura de sud-vest și care, de fapt, justifică întreaga investiție: fără traficul acestei artere, terenul ar fi rămas doar atât, un teren viran între alte terenuri virane.
Vecinătățile sunt, în rest, discrete — parcele libere de construcții pe trei laturi, cu excepția uneia care găzduiește deja construcții industriale. E un context lipsit de dramatism, aproape neutru, dar tocmai această neutralitate a permis proiectului să-și impună propria logică de organizare, fără constrângeri de relief sau de vecinătate sensibilă precum cele întâlnite în alte amplasamente A7.
Conceptul: patru funcțiuni, un singur ritm de circulație
Compoziția separă limpede patru mari zone funcționale, fiecare cu propriul acces și propriul ritm.
Magazinul stației (190 mp) are un profil dublu — comercial și bistro — cu structură metalică, închideri din panouri sandviș cu vată minerală și fațade vitrate din perete cortină, cu profile de aluminiu și geam termopan clar. Accesul pentru clienți e pe latura de sud-vest, cu vedere directă spre copertina pompelor și parcare, în timp ce latura de nord-vest se deschide spre o terasă închisă de 25 mp.
Deasupra pompelor, o copertină metalică de 194 mp (incluzând copertina de legătură cu magazinul) adăpostește atât echipamentele de distribuție, cât și clienții care alimentează. Pe laturile ei sunt prevăzute casete luminoase pentru semnalistică — un detaliu care, la scara unui proiect cu trafic de tranzit intens, contează la fel de mult ca orice decizie structurală.
Separat, dar în dialog funcțional cu magazinul, se ridică o clădire independentă de 219 mp dedicată alimentației de tip fast-food — de această dată cu structură din stâlpi și grinzi de beton armat, închideri din zidărie și acoperiș tip terasă necirculabilă. Aici apare elementul care schimbă radical scara proiectului față de o stație clasică: un sistem drive-in, cu bandă auto dedicată pe latura de nord-vest, acoperită de propria copertină. Pe latura de nord-est, clădirea privește spre parcarea de camioane și spre punctele de încărcare electrică, cu o terasă descoperită ca prag intermediar.
Lângă clădirea de alimentație, un loc de joacă pentru copii de 134 mp — împrejmuit, cu echipamente dedicate — transformă stația dintr-un simplu punct tehnic de alimentare într-un popas real pentru familii aflate în drum lung. E genul de decizie care nu apare niciodată în memoriile tehnice ale benzinăriilor mai vechi, dar care spune multe despre cum s-a schimbat, în ultimii ani, așteptarea publicului de la o oprire de pe traseu.
Ce nu se vede: infrastructura din spatele traficului
Sub această organizare vizibilă, infrastructura tehnică urmează aceeași rigoare întâlnită la orice proiect de acest tip, dar la o scară adaptată volumului de trafic preconizat. Două rezervoare subterane metalice, cu pereți dubli și capace etanșe carosabile, sunt alimentate printr-un cheson cu guri de descărcare amplasat pe insula pompei rapide. Lângă pompele multiprodus de sub copertină — fiecare cu patru furtunuri, pentru patru tipuri de produse — o insulă separată din beton armat găzduiește pompa cu debit mărit dedicată camioanelor, alături de o pompă de AdBlue.
Skid-ul GPL, un monobloc cu rezervor de 5.000 de litri, e montat pe un șasiu metalic fixat cu patru șuruburi conexpand pe o platformă betonată de 1 x 6 metri — o soluție de amplasare rapidă, aproape modulară, tipică pentru instalațiile GPL moderne. Un separator de hidrocarburi colectează apele pluviale de pe toate platformele betonate, prin rigole poziționate la intrarea și ieșirea de pe teren, înainte ca apele preepurate să ajungă în rețeaua urbană de canalizare.
Dincolo de instalațiile clasice ale unei stații, memoriul tehnic menționează și producerea de energie prin panouri solare — o direcție pe care tot mai multe proiecte de acest tip o adoptă, semn că infrastructura de carburanți se pregătește, treptat, să-și producă și să-și gestioneze singură o parte din energia consumată.
Pe latura de sud-vest, spre DN6/E70, doi markeri verticali fac stația vizibilă de la distanță: un totem de tip monolit, cu înălțimea de 8 metri, îmbrăcat în tablă metalică și dotat cu panouri LED pentru semnalizarea produselor și serviciilor, și un semnal vertical de până la 24 de metri, cu o casetă luminoasă în vârf — o pereche de repere care, la un drum de tranzit greu, funcționează ca un far pentru cine decide, din mers, dacă oprește sau nu.
Materiale și finisaje: două limbaje structurale pentru un singur ansamblu
Proiectul folosește, deliberat, două limbaje structurale diferite pentru cele două clădiri principale. Magazinul stației și copertina pompelor sunt tratate industrial — structuri metalice, panouri sandviș cu vată minerală, plexiglas la copertină — pentru un montaj rapid și o imagine ușor de citit de la distanță. Clădirea de alimentație publică, în schimb, primește o structură de beton armat cu închideri de zidărie, o soluție mai durabilă și mai potrivită pentru un program cu ocupare constantă și cerințe termice mai ridicate.
Ambele volume folosesc același tip de fațadă vitrată — perete cortină cu profile de aluminiu și geam termopan clar — o alegere care unifică vizual cele două clădiri, chiar dacă structurile de rezistență sunt complet diferite. Împrejmuirea urmează logica funcțională a întregului amplasament: gard pe trei laturi, cu latura dinspre DN6/E70 lăsată deliberat deschisă, pentru vizibilitate și acces facil dinspre drum.
Concluzie: de la punct de alimentare, la hub de servicii
Proiectul de la Roșiori de Vede nu mai seamănă, de fapt, cu o benzinărie în sensul clasic al cuvântului — e mai aproape de o mică infrastructură de tranzit, unde alimentarea cu carburant e doar unul dintre motivele pentru care cineva ar opri. Copleșit de traficul continuu al unui drum european, terenul de un hectar din marginea orașului devine un punct de respiro programat: parcare pentru camioane, hrană rapidă, loc de joacă pentru copii, încărcare electrică — toate organizate astfel încât nimeni să nu aștepte după nimeni.
E, poate, cea mai clară dovadă a felului în care s-a schimbat programul funcțional al unei stații de carburanți în ultimul deceniu: dintr-un punct tehnic de oprire, într-un mic hub de servicii, gândit pentru oameni aflați mereu în mișcare, dar care, pentru câteva minute, au nevoie să se oprească din drum.
